vineri, 25 decembrie 2009

Mircea Badea face Streaptease!!



Mircea Badea a realizat în ajun de Crăciun o ediţie specială a emisiunii "În gura presei", în care l-a invitat pe Mihai Gâdea, alături de care a cântat, s-a jucat cu mingea şi a încercat un număr de striptease, dorind astfel să ofere un cadou anumitor politicieni.

În timp ce Mihai Gâdea, moderatorul emisiunii "Sinteza Zilei", a facut karaoke pe melodia "Let it snow", Badea s-a dat în spectacol interpretând "A Little Less Conversation" a lui Elvis Presley, moment dedicat lui Mircea Geoană, care a cântat într-o emisiune tv în urmă cu ceva vreme.

Gâdea şi Badea nu au uitat-o nici pe Elena Undrea şi au început să bată din palme, făcând referire la un moment în care ministrul Turismului încerca să înveţe un joc pe stradă. În cinstea ei, cei doi au bătut din palme şi s-au jucat precum copiii.

Ultima dedicaţie a fost pentru premierul Emil Boc, care a încercat în urmă cu ceva timp să demontreze că se pricepe la fotbal. Badea şi Gâdea au luat o minge pe care au numit-o "pixel albastru" şi au încercat să joace "cap-cap", fără prea mare succes încă.

Cireaşa de pe tort a fost oferită telespectorilor la finalul emisiunii, când Mircea Badea a vrut să arate că nu are burtă. Moderatorul emisiunii "În gura presei" a încercat un moment de striptease, care nu prea i-a reuşit, acesta încurcând coregrafia din cauza papionului şi a lavalierei.

Nu uita!!!


Ai uitat de ziua de nastere a prietenei?? uite ce poti pati!!!

Periuta vibratoare (tina)


o periuta vibratoare home-made

vineri, 18 decembrie 2009

Dragostea asta...



Ce esti in stare sa faci pentru persoana iubita??

Levi's

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Iluzie Optica


Daca te uiti atent poti observa si o barca in partea dreapta a imaginii!!

vineri, 11 decembrie 2009

Sperieturi Caioase


La dus


Ce faci cand te inseala prietena


Desfundatu cazii


cea mai tare reclama!!!! OBI
Vezi mai multe video din Reclame

Ouch. Cred ca doare


faze haioase
Vezi mai multe video Haioase

Camera Ascunsa se tine de prostii


Schelet pe motor


>Tu cum ai reactiona???

Sensodyne


o lovitura decisiva(sub centura)!


te dor dintii?? Ia un sensodyne

Un banc cu Bula


banc cu bula
Vezi mai multe video Haioase

Butonu' de alarma


mama perfecta... ! ?!?!
Vezi mai multe video Sexy

Clever mommy


mama perfecta... ! ?!?!
Vezi mai multe video Sexy
o mama inteligenta

Cand copii nu's acasa parintii joaca pe masa


ce fac parintii cand copii nu-s acasa???
Vezi mai multe video Haioase

De la nastere pana la moarte


Banned Commercials - Birth - Death (funny as hell)
Vezi mai multe video Haioase

Big Mamma terminator


Big Momma Terminator - SUPER TARE!!!!
Vezi mai multe video Haioase

Bledamded Light


blendamed clip
Vezi mai multe video din Divertisment

minte de maimuta...


Un clip comic - PISS MONKEY
Vezi mai multe video Haioase

joi, 10 decembrie 2009

toyota. Irezistibila


reclama toyota
Vezi mai multe video din Reclame

Supraveghere


surveillance
Vezi mai multe video din Reclame

Agit-o bine!!


Agito bine inainte sa bei
Vezi mai multe video Haioase

Ai grija la antrenamente


Upps - Funny Clips Partea 16
Vezi mai multe video Haioase

Axe Shower gel 2

Axe- Shower gel

Lucky guy

Dress for The moment: new yorker

xbox commercial

Centrum- feel young again

Bicicleta pentru fete

De ce sa bei lapte

Razi natiune S01 Ep01


Razi natiune!1 - www.teoretic.com
Vezi mai multe video din Divertisment

cum arata un tort pentru mireasa

cu cine sa votezi

invisible+homeless

asta inseamna sa ai scaun la cap

cred ca e mai bine fara

ce ziceti, o prinde ?

daca eram mai rapid cu cateva secunde

asta se intampla cand esti dependent de pc

Cele mai mari bilute din lume


TOO BIG BALLS..
Vezi mai multe video din Incredibil
Saracu barbat.. Oare cum e sa ai bilutele asa de mari ??

motiv sa te duci la biblioteca

aduci odata berea aia ?

ce trebuie sa faci ca sa treci strada ?


R: sa sari gardul .

sa o pap acum sau dupa ?

hmmm ... pe care sa o aleg, cred ca le iau pe toate

iar era sa te prinda ??

aveti alt loc mai bun ? ca sifonierul nu merge

deosebirea dintre blonde si brunete

la ce va uitati ma ???
ati observat ???
sigur ca nu ... daca va uitati prea jos ... ridicati putin privirea
exact ... pancardele

cum se lucreaza in romania

dupa cum vedeti se depun eforturi deosebite
cred ca nu mai putem continua, sina asta, era aici inainte ??
lasa ca termina si singur ....

parca semnul asta era dincolo ..

ce se intampla daca faci romana cu femeia de servici



marți, 8 decembrie 2009

doua smarturi vs 1 masina

Alcool test

Hitler dezamagit de Geoana

Reclama Dacia- Tunning "cazan"

M-ai muscat-te-am strans de gat

Remote Controll

Apesi pe telecomand se dezbraca tipa de la Tv :) Cum reactioneaza barbatii si femeile la asa ceva ;)

pisica satanista

Technical isues

Bad pussy!!!

De ce mint barbatii

Intr-o buna zi, un taietor de lemne isi scapa securea in rau. Omul se pune pe jelit, pentru ca-si pierduse singurul lucru cu care putea sa-si castige existenta. Vazand aceasta, Dumnezeu apare langa apa si-l intreba de ce plange. Omul ii explica atunci ca securea sa a cazut in apa si n-o gaseste. Atunci, Dumnezeu plonjeaza in

rau si revine cu o secure din aur masiv.


-Asta e securea ta?, il intreba el.
- Nu, raspunde taietorul de lemne.
Dumnezeu intra din nou in apa si, de data aceasta,
se intoarce cu o secure numai din argint.
- Asta e securea ta?, intreba el din nou.
- Nu, raspunde din nou taietorul de lemne.
A treia oara, Dumnezeu revine cu o secure de fier
si il intreba din nou pe omul de pe mal:
- Asta e securea ta?
- Da, asta e, ii raspunde, de data aceasta,
taietorul de lemne.
Dumnezeu, miscat de onestitatea omului, ii face
cadou toate trei securile.

Cateva zile mai tarziu, taietorul se plimba pe malul raului cu nevasta sa. La un moment dat, aceasta cade in apa Cum omul se pusese din nou pe plans, Dumnezeu apare din nou,intrebandu-l care-i este necazul.
- Nevasta mea a cazut in apa, ii raspunse taietorul de lemne, printre suspine.
Atunci Dumnezeu sare in apa si apare cu Penelope Cruz in brate.
-Asta este nevasta ta?, intreba el.
- DA!, urla omul.
Atunci Dumnezeu, furios, il ia la suturi:
- De ce minti?
Taietorul de lemne incepe sa explice:
- Daca spuneam "nu" la Penelope Cruz, data
viitoare mi-o aduceai pe Catherine Zeta-Jones. Si, daca si atunci as fi
spus "nu", a treia oara mi-o aduceai pe nevasta-mea.
Si daca de data asta as fi spus "da", mi le faceai cadou pe toate trei. Iar eu sunt un om nevoias si n-am de unde sa hranesc trei femei. Acesta este motivul pentru care am raspuns cu "da" de prima data.

Morala:

Barbatii mint intotdeauna numai din motive perfect oneste si logice.

idei pentru nunta

Cocoana dansatoare

baba tehno

joi, 3 decembrie 2009

Shortcut-uri utile in browser

Majoritatea userilor Firefox sunt deja familiarizati cu cel putin 2-3 combinatii de taste (shortcut-uri) folosite pentru a simplifica utilizarea acestui Internet Browser. Cele mai cunoscute astfel de shortcut-uri sunt:

  • CTRL+T (new tab)
  • CTRL+N (new window)
  • F5 (refresh)

Insa Firefox-ul dispune de o intreaga armata de shortcut-uri, unele dintre ele mai putin cunoscute, dar extrem de folositoare celor care doresc o navigare web cat mai eficienta. Mai jos enumeram combinatiile de taste cunoscute si folosite de noi (incurajam completarea acestei liste :P):

  • CTRL+ENTER – adauga www. com unui cuvant (sau combinatii de cuvinte) scris in adressbar
  • CTRL+SHIFT+ENTER – adauga www. org in adressbar
  • SHIFT+ENTER – adauga www. net in adressbar
  • CTRL+L – muta cursorul in addressbar
  • CTRL+K – muta cursorul in searchbox
  • CTRL+W – inchide tab-ul curent
  • CTRL+SHIFT+T – redeschide ultimul tab inchis
  • CTRL+F – cauta in pagina curenta (find on page)
  • CTRL+ +/- – mareste sau micsoreaza dimensiunea fontului
  • CTRL+TAB – navigheaza dintr-un tab in altul
  • CTRL+D – adauga pagina la favorite (bookmark)

miercuri, 2 decembrie 2009

Copil nascut sofer


Copilul asta sigur o sa fie un pilot de f1

Caine Roker Satanist


Un caine roker

Airbag si canapea

Airbag + canapea = Combinatie dureroasa

Compilatie funny

I got a feeling parodie


Parodie dupa B.E.P - I've gotta feeling

bataie cu perne

Se iau 2 tipi, cu cate 2 perne. Unul dintre ei e ceva mai "inteligent" iar celalalt mai ghinionist. Primul ii da celui de-al doiea in cap, spate, lovituri usoare, suportabile. Cel de-al doilea ii da primului o perna in Bijuuri de il lasa p'asta plangand pe jos...
Concluzia: la o bataie cu perne, poti ramane fara bilute.

Ii plac vibratiile


Unei tipe ii plac vibratiile de pe motocicleta

Trabant Vs Aro


Se rupe trabantu in doua in incercarea lui de a tracta un Aro

Bataie cu lingura

Din colectia glume de facut acasa avem bataia cu lingura

marți, 24 noiembrie 2009

Pacaleala la volan

O pacaleala la volan

Dispare sutienu'

O abilitate magica faorte utila, dobandita de chris angel: Scoate sutienul de la fete in cateva secunde ! Cam pervers biatul asta...

Antidepresive masculine

Ai avut o zi grea la servici? Vrei suiti de probleme si sa dormi fericit?? Uitate la acest clip

Dus: femei vs barbati


Diferentele ritualului de a face un dus de la femei la barbati

duminică, 22 noiembrie 2009

Durex. Keep going!!!

Un tata cu umor


Reclama la mastercard:

Ford Ka


Ford Ka: mai rau ca niciodata!!

Remediu impotriva caderii parului


Pentru fete, ce sa faceti sa nu va mai cada parul ;)

Glumita la piscina


O mica glumita inocenta la piscina.

Economie la haine

Decat sa dai atatia bani pe haine, mai bine incearca asta

De ce sa iti duci nevasta la oftalmolog


Ai grija cu cine iesi, sa nu patesti ca in clipul de mai sus!

Flotari fara maini


Care ce crede cu adevarat TARE sa incercce asta!!!

Laptop Sports


Daca te-ai saturat de vechiul tau laptop, vrei sa faci putin sport sau pur si siplu vrei sa te distrezi fa a in clipul de mai sus.
!! In acest clip nici un laptop nu a fost ranit!!!

Just for kids

Daca te-ai intrebat vreodata de unde vin copii uitate aici:

Geoana Fii BARBAT!!!



Sa ne bagam putin si nasu' in politica...

joi, 19 noiembrie 2009

catel model


Un catel cu instinct de auto-satifacere

miercuri, 18 noiembrie 2009

Sport Chinezesc


Uite ce sporturi au mai scos chinezii astia...

luni, 16 noiembrie 2009

Metoda perfecta de agatat:


Metoda perfecta de agatat:

vineri, 13 noiembrie 2009

We love Russia


Din categoria "Privestre si razi" avem clipul "we love Russia".

marți, 10 noiembrie 2009

Reporter High


Deci sa va explic cum sta treaba: Un biet reporter se chinue sa faca un material despre niste soldati care ard droguri. Datorita fumului din acea zona omuletul nostru se cam balbaie "putin". Incepe cu niste cuvinte stalcite, in ordine mai ciudata, si termina cu o amestecatura de cuvinte, claie peste gramada, fara o ordine fireasca.

One Man Show


Din categoria "PRIVITI SI VA MIRATI" face parte si acest individ.
De unul singur canta la n-spe instrumenten dintre care o chitara, muzicuta, claxon, sonerie de bicicleta. Melodia este Sars - Bujdav Lebac

Ii multumesc lui RaziMa pentru clip

O zi din viata unui kamikaze

HELLO LUME!! Turby is back!!

Luandu-ma dupa modelu' Gabitzuu sau Razima m-iam deschis ( sau mai exact redeschis) si io blogu'..

Pe urmatorul articol l-am gasit mai demult, pe alte meleaguri, si vreau sa il fac public si cunoscut. e cu "dedicatie speciala" (da nu din parta lu liviu gutza) pentru Kamizaze my frend.


Vă puteţi închipui vreo meserie mai naşpa ca asta? Cum ar arăta o zi din viaţa unui kamikaze? Se scoală kamikaze-ul dimineaţa, îşi bea sake-ul cu fulgi de porumb, îşi mănîncă orezul fără lapte (că laptele i-l ascunde nevastă-sa, să nu-l irosească, că kamikaze-ul nu are nevoie de calciu şi, în principiu, nu-i trebuie o sănătate de fier) şi se pregăteşte să plece la serviciu. Acum îmi imaginez că “serviciul” era compus, la kamikaze, din două perioade esenţiale: cea de antrenamente (care putea dura zile sau luni) şi cea de lucru propriu-zis (care dura cîteva ore, în cazul unui kamikaze bun şi priceput în ceea ce făcea). Cînd îl vedea mîncîndu-şi abătut orezul în bucătărie, nevasta îl întreba pe kamikaze: “ce-ai, dragă, ţi s-au înecat vapoarele?”. Kamikaze-ul nu gusta gluma (doar orezul) şi continua să tacă. Nevastă-sa, din ce în ce mai iritată, neştiind dacă începea lucrul în ziua respectivă sau era încă în perioada de probă, cerea lămuriri: “Zi, dragă, te duci tot la antrenamente sau azi e ziua de serviciu? Că, dacă e azi, aş fi vrut să te rog să nu-ţi iei şi tu cămaşa aia bună, de la Dragonul Roşu; mai bine ia-o pe aia cu gaură în dreptul burţii, rămasă de la tata mare după ce şi-a făcut harakiri, şi las-o pe-a bună lu’ ăsta micu’, că s-o termina războiul şi o vrea şi el să se ducă la o discotecă în Hiroshima, că ştii că-şi doreşte de mult să ajungă…” K. (kamikaze-ul, nu ăla al lu’ Kafka) n-o băga în seamă, îşi lua cămaşa cea bună (semn că şi azi se antrena) şi pleca.

Unde se ducea kamikaze-ul? La Şcoala de Kamikaze, desigur. Şcoala de Kamikaze era pe vremea aia un fel de “profesională” unde intrau automat cei care nu luau nota 5 la examenul pentru Şcoala de Piloţi. Examenul avea o probă teoretică (cu întrebări de genul: “ce faci dacă eşti la volanul avionului şi te enervează un alt participant la trafic? a) îl ignori b) îl claxonezi c) îl bombardezi d) dai cu avionul peste el“) şi una practică, pe simulator, în care li se cerea să aterizeze cu un avion. Cei care aterizau oricum altfel decît pe roţi, la orizontală, erau trecuţi automat la Şcoala Profesională de Kamikaze. Să nu credeţi însă că la Şcoala de Kamikaze nu aveau simulatoare! Ba chiar aveau foarte multe, dat fiind şi faptul că un examen practic la acest tip de şcoală s-ar fi putut dovedi ineficient. Ştiţi jocurile alea clasice cu avioane (sau nu numai cu avioane) în care dacă te prăbuşeşti cu avionul, eşti împuşcat, cazi într-o groapă, mănînci ciuperci otrăvitoare, te îneci cu batonul energizant etc. îţi apare un mesaj “You’re dead. GAME OVER“? Ei bine, tot cam aşa e şi la simulatoarele de la Şcoala de Kamikaze, doar că acolo, dacă te prăbuşeşti, îţi apare mesajul “Congratulations, you’re dead! YOU WON“, apoi se aud aplauze prelungite. Cîteodată, la cursurile teoretice, cîte un elev mai patriot răbufneşte, vrînd să-şi demonstreze dragostea pentru ţară: “eu AŞ TRĂI pentru ţara mea!” Iar colegii curajosului, admirativ: “Uuuu!!!”. Cam aşa decurge o zi din viaţa unui elev al Şcolii de Kamikaze. După cursuri, K. şi colegii lui ies la o bere în care mai vorbesc de serviciu (“Bă, tu cîte prăbuşiri reuşite ai avut azi?”) sau se plîng de necazuri banale, pe care le are orice om, nu neapărat un kamikaze (“Nenorociţii ăia de la bancă nu au vrut să-mi facă un credit pe două luni!” sau “Sper să nu fiu de serviciu weekend-ul viitor, că i-am promis neveste-mii că o scot la un sushi“).

În fine, vine ziua cea mare, cea în care un kamikaze trebuie să-şi facă datoria. Poate sunteţi tentaţi să credeţi că numai piloţii proşti erau făcuţi kamikaze. Ei bine, probabil aţi avea dreptate. Nu era însă chiar atît de simplu pe cît credeţi (şi acum vorbesc serios). Pentru că ne-a învăţat pe noi profu’ de Jurnalism şi terorism că nu trebuia să intri cu avionul perpendicular în nava inamică, pentru că erau şanse mai mici ca aceasta să se scufunde. Atacul trebuia să fie razant, la nivelul apei, astfel încît daunele să fie produse la nivelul liniei de plutire a navei. De aceea, se mai întîmpla ca avionul kamikaze-ului să “aterizeze” direct pe puntea navei, să nu explodeze, şi kamikaze-ul să scape cu viaţă. Vă daţi seama cît de nepriceput trebuie să fie un kamikaze care trăieşte? Imaginaţi-vă cum reacţiona superiorul care-l vedea întorcîndu-se din misiune pe jos, fără avion: “Nu ţi-e ruşine, incompetentule?! Tu nici să mori nu eşti în stare?! Ai ratat, zici?! Lasă că-ţi arăt eu! Data viitoare te legăm fedeleş de un avion kamikaze teleghidat, să te înveţi minte!” La care unu’ de lîngă el: “Păi, ce, şefu’, avem şi din astea?!”Iar şeful, aparte: “Ssst! Taci, boule! Avem, da’ sunt prea scumpe şi se mai întîmplă să li se strice telecomanda, că-i made in China, şi să ne cadă tot nouă în cap. Şi oricum, de obicei, sunt construite pe vapor, deci îţi dai seama…” Şi tocmai pentru că unii kamikaze ratau, japonezii au început, spre sfîrşitul războiului, să facă avioane pentru kamikaze cu două locuri, şi pentru copilot, foarte necesar în cazurile nefericite în care pilotul trăia. Noroc* că le-a fost întreruptă producţia de americani, care le-au aruncat două bombe atomice în cap, au omorît vr’o sută de mii şi i-au calmat. Vă daţi seama, băi, americanilor, ce s-ar fi întîmplat dacă toţi ăia 100.000 mureau cu demnitate, în atacuri kamikaze?


!!! articol preluat de pe : http://mantzy.wordpress.com/2008/01/08/o-zi-din-viata-unui-kamikaze/